Nu suntem atenți la statisticile și avertizările despre diabet și obezitate, decât atunci când ni se întâmplă nouă sau cuiva drag. De-abia atunci înțelegem că peste 90% din cazurile de diabet zaharat sunt de tip 2 și sunt legate direct de stilul nostru de viață.
Pe nimeni nu interesează statisticile.
Degeaba auzim despre sutele de milioane de oameni care suferă de diabet sau despre miliardele de persoane supraponderale sau obeze.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra faptului că diabetul este cauză majoră de orbire, insuficiență renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral și amputare a membrelor inferioare, demonstrând cu cifre că în fiecare an mor milioane de oameni din cauze legate în mod direct de diabet.
Sursa: Aici
Ni se spune că diabetul și obezitate sunt „ucigașii tăcuți ai lumii moderne”, care fac atât de multe victime, inclusiv în rândul copiilor, încât au toate semnele unor epidemii, așa cum erau, pe vremuri, ciuma și holera.
Degeaba! Cifrele nu ne sperie, statisticile nu ne îngrijorează, avertizările medicale, transmise pe toate căile și canalele posibile, nu ne emoționează și nici nu ne clintesc din obișnuințele noastre, pentru că ni se pare că nu se referă la noi.
Pe nimeni nu interesează statisticile.
Degeaba auzim despre sutele de milioane de oameni care suferă de diabet sau despre miliardele de persoane supraponderale sau obeze.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează asupra faptului că diabetul este cauză majoră de orbire, insuficiență renală, infarct miocardic, accident vascular cerebral și amputare a membrelor inferioare, demonstrând cu cifre că în fiecare an mor milioane de oameni din cauze legate în mod direct de diabet.
Sursa: Aici
Ni se spune că diabetul și obezitate sunt „ucigașii tăcuți ai lumii moderne”, care fac atât de multe victime, inclusiv în rândul copiilor, încât au toate semnele unor epidemii, așa cum erau, pe vremuri, ciuma și holera.
Degeaba! Cifrele nu ne sperie, statisticile nu ne îngrijorează, avertizările medicale, transmise pe toate căile și canalele posibile, nu ne emoționează și nici nu ne clintesc din obișnuințele noastre, pentru că ni se pare că nu se referă la noi.
Nu ne-a învățat nimeni să ne prețuim viața.
Am fost învățați să ne prețuim performanțele profesionale, să avem grijă de imaginea noastră publică, să punem preț pe diplomele, titlurile, funcțiile, averile și faima pe care le avem. Și nu e nimic rău în asta!
Dar nu ne-a spus nimeni că, în goana noastră zilnică după mirajul lui „a avea”, uităm cu desăvârșire de miracolul lui „a fi” – a fi în viață, a fi sănătos, a fi, pur și simplu. Și chiar dacă ni se spune că stilul nostru de viață nu e ok, că ne îndepărtează de ceea ce este cu adevărat important și că, până la urmă, ne va îmbolnăvi, nu auzim.
Continuăm să mâncăm mult mai mult decât nevoile reale ale corpului nostru, haotic și mai ales alimente hiperprocesate și rafinate… Continuăm să ne petrecem cea mai mare parte a zilei stând în fund – la birou, în mașină, în fața televizorului, calculatorului sau telefonului mobil… Continuăm să ne stresăm pentru orice, să ne consumăm energia pe nimicuri, să fim mereu grăbiți, adesea furioși, mai tot timpul îngrijorați, așa că dormim puțin și prost.
Ne trezim de-abia atunci când un diagnostic implacabil ne lovește din plin. Doar atunci când ni se întamplă nouă, când devenim – noi înșine sau cineva drag nouă -, unul dintre subiecții la care se referă statisticile pe care le-am ignorat.
Nu ne-a învățat nimeni să ne prețuim viața.
Am fost învățați să ne prețuim performanțele profesionale, să avem grijă de imaginea noastră publică, să punem preț pe diplomele, titlurile, funcțiile, averile și faima pe care le avem. Și nu e nimic rău în asta!
Dar nu ne-a spus nimeni că, în goana noastră zilnică după mirajul lui „a avea”, uităm cu desăvârșire de miracolul lui „a fi” – a fi în viață, a fi sănătos, a fi, pur și simplu. Și chiar dacă ni se spune că stilul nostru de viață nu e ok, că ne îndepărtează de ceea ce este cu adevărat important și că, până la urmă, ne va îmbolnăvi, nu auzim.
Continuăm să mâncăm mult mai mult decât nevoile reale ale corpului nostru, haotic și mai ales alimente hiperprocesate și rafinate… Continuăm să ne petrecem cea mai mare parte a zilei stând în fund – la birou, în mașină, în fața televizorului, calculatorului sau telefonului mobil… Continuăm să ne stresăm pentru orice, să ne consumăm energia pe nimicuri, să fim mereu grăbiți, adesea furioși, mai tot timpul îngrijorați, așa că dormim puțin și prost.
Ne trezim de-abia atunci când un diagnostic implacabil ne lovește din plin. Doar atunci când ni se întamplă nouă, când devenim – noi înșine sau cineva drag nouă -, unul dintre subiecții la care se referă statisticile pe care le-am ignorat.
Diabetul nu se face peste noapte.
Nu e un accident sau o boală contagioasă, pe care am luat-o cine știe cum. E nevoie de mulți ani de perseverență în excese alimentare, sedentarism, stres permanent și nopți pierdute, pentru ca organismul nostru să fie perturbat atât de grav încât să nu mai poată folosi eficient glucoza și să devină rezistent la insulina secretată de propriul pancreas.
Desigur că predispoziția genetică și îmbătrânirea au și ele un cuvânt de spus. Este adevărat că există și cazuri de diabet gestațional, dezvoltat de unele femei în timpul sarcinii, precum și multe cazuri de diabet de tip 1, așa numitul diabet juvenil, care presupune o distrugere autoimună a celulelor pancreatice producătoare de insulină.
Dar peste 90% dintre toate cazurile de diabet zaharat sunt, de fapt, de tip 2 și au la baza rezistența la insulină. Adică, sunt legate direct de stilul nostru de viață – de cât, ce și cum mâncăm, de cât ne mișcăm, de cum reușim să gestionăm stresul și îngrijorările zilnice, de cât discernământ, autodisciplină și conștiință de sine suntem capabili.
Sursa: Aici
Diabetul e o boală insidioasă și parșivă. Nu doare, nu se vede și nu dă semne decât foarte târziu. Ea „roade” pe dinăuntru, încet, în tăcere, zi și noapte și complică orice altă problemă de sănătate mai apare de-a lungul vieții.
Medicina nu a găsit încă o soluție prin care să vindece complet și definitiv diabetul, dar există medicamente și metode eficiente de tratament, care-l țin sub control și minimizează ravagiile pe care le poate face.
Diabetul nu se face peste noapte.
Nu e un accident sau o boală contagioasă, pe care am luat-o cine știe cum. E nevoie de mulți ani de perseverență în excese alimentare, sedentarism, stres permanent și nopți pierdute, pentru ca organismul nostru să fie perturbat atât de grav încât să nu mai poată folosi eficient glucoza și să devină rezistent la insulina secretată de propriul pancreas.
Desigur că predispoziția genetică și îmbătrânirea au și ele un cuvânt de spus. Este adevărat că există și cazuri de diabet gestațional, dezvoltat de unele femei în timpul sarcinii, precum și multe cazuri de diabet de tip 1, așa numitul diabet juvenil, care presupune o distrugere autoimună a celulelor pancreatice producătoare de insulină.
Dar peste 90% dintre toate cazurile de diabet zaharat sunt, de fapt, de tip 2 și au la baza rezistența la insulină. Adică, sunt legate direct de stilul nostru de viață – de cât, ce și cum mâncăm, de cât ne mișcăm, de cum reușim să gestionăm stresul și îngrijorările zilnice, de cât discernământ, autodisciplină și conștiință de sine suntem capabili.
Sursa: Aici
Diabetul e o boală insidioasă și parșivă. Nu doare, nu se vede și nu dă semne decât foarte târziu. Ea „roade” pe dinăuntru, încet, în tăcere, zi și noapte și complică orice altă problemă de sănătate mai apare de-a lungul vieții.
Medicina nu a găsit încă o soluție prin care să vindece complet și definitiv diabetul, dar există medicamente și metode eficiente de tratament, care-l țin sub control și minimizează ravagiile pe care le poate face.
Dar niciun doctor și niciun medicament din lume nu pot face nimic în locul nostru.
Doar noi putem să fim atenți la cât și ce mâncăm; numai noi putem să ne depășim lenea, oboseala sau obișnuința și să ne mișcăm un pic în fiecare zi; doar noi putem să ne facem ordine în viață și în gânduri și să învățăm cum să facem față emoțiilor, ritmului și presiunii cotidiene, astfel încât toate astea să nu ne îmbolnăvească.
Pentru că dacă noi nu ținem la viața noastră, nimeni altcineva n-o va face.
Dar niciun doctor și niciun medicament din lume nu pot face nimic în locul nostru.
Doar noi putem să fim atenți la cât și ce mâncăm; numai noi putem să ne depășim lenea, oboseala sau obișnuința și să ne mișcăm un pic în fiecare zi; doar noi putem să ne facem ordine în viață și în gânduri și să învățăm cum să facem față emoțiilor, ritmului și presiunii cotidiene, astfel încât toate astea să nu ne îmbolnăvească.
Pentru că dacă noi nu ținem la viața noastră, nimeni altcineva n-o va face.
Informațiile prezentate sunt oferite pentru a îndruma consumatorul, au scop educativ și nu trebuie folosite pentru a diagnostica, trata sau vindeca vreo boală. Ele nu substituie sfatul medicului și nu înlocuiesc tratamentele prescrise de personalul medical autorizat.